Fiica regretatului jurnalist Radu Călin Cristea, care a decedat sâmbătă la vârsta de 65 de ani, a scris pe Facebook un mesaj emoționant pentru tatăl ei!
„Noaptea trecută, tatăl meu, Radu Călin Cristea, s-a stins din viață. Mi-l voi aminti mereu în biroul de la Europa Liberă, zâmbindu-mi pe furiș, sau în biroul său de acasă, scriind, cu o pasiune și dedicare supraomenești. Mi-a fost mult mai mult decât un tată: mi-a fost mentor. Îmi spunea mereu că există două valori fundamentale ale unui om.
Prima este ordinea morală: să nu te abați de la drum, indiferent de ispite, să te bați până la ultimul strop de vlagă pentru principiile tale. Iar a doua, învățată cu sclipiri în ochi chiar de la Rege, este Nihil sine Deo. Adăuga, râzând, că un strop de umor dă alt sens vieții, în orice fel de situație.
Mi-a repetat, cu lumină și liniște în privire, în ultimele săptămâni, că în momentul în care nu îți mai este frică de nimic, devii liber. Și a devenit.
Priveghiul (și citirea Stâlpilor) vor avea loc duminică seară, în jurul orei 19, la Biserica Spirea Nouă (strada Puisor 59, sector 5, foarte aproape de Catedrala Mantuirii Neamului). Slujba de înmormântare va avea loc luni, de la ora 12, la aceeași Biserică, iar înmormântarea de la 13:30 la Cimitirul Ghencea Civil.
Dumnezeu să îl odihnească în pace și să îl poarte în Lumină!”, a scris pe Facebook Anastasia Cristea.
Radu Călin Cristea, jurnalist și scriitor, a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 65 de ani! Acesta era membru al Consiliului Național al Audiovizualului.
Critic literar, scriitor, eseist și jurnalist român, Radu Călin Cristea s-a stins din viaţă la 65 de ani.
„Consiliul Naţional al Audiovizualului deplânge dispariţia celui care a fost Radu Călin Cristea, personalitate marcantă a vieții culturale din România și membru CNA începând cu anul 2013.
Având o bogată activitate literară și jurnalistică, implicat în proiecte de anvergură culturală de-a lungul vieții, Radu Călin Cristea, membru al Uniunii Scriitorilor, a fost decorat cu Crucea Casei Regale a României. A obținut Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1984) și Marele Premiu „George Călinescu” (1985).
Radu Călin Cristea a fost, între iunie 1995 şi decembrie 2003, moderatorul „Actualităţii Româneşti”, emisiunea cu cea mai mare audienţă din istoria Europei Libere.
Membrii Consiliului Național al Audiovizualului sunt alături de familia îndurerată și transmit sincere condoleanțe”, transmit reprezentanții CNA.
Radu Călin Cristea s-a născut în anul 1955, în comuna Ineu, regiunea Arad. A urmat un liceu din Arad, iar în 1978 a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București.
A debutat publicistic în 1973 în revista „Orizont” din Timișoara, iar editorial cu volumul de eseuri Emil Botta-despre frontierele inocenței, la Editura Albatros, în 1984.
A fost colaborator şi redactor la programul „Actualitatea Românească” la Radio Europa Liberă (1990 – 2002).
De asemenea, a fost director al Muzeului Literaturii Române din București, iar în vara anului 2012 a fost director general (interimar) al TVR. Apoi a rămas în TVR, ca șef al Departamentului „Literatură. Arte”.